Top 5 produse pentru ten de folosit în sezonul rece

A venit sezonul rece și trebuie să îți faci update la rutina de îngrijire indiferent ce tip de ten ai. Pe lângă faptul că adesea iarna tenul are nevoie de mai multă hidratare în general, este și o perioadă propice pentru a trata mai intens pigmentația pielii. Astfel, în funcție de problemele și nevoile tenului se pot face o serie de tratamente specifice care pot ajuta la regenerarea pielii de pe față și nu numai.

Acizi exfolianți

Dacă soarele puternic a intrat în hibernare, este timpul să scoți artileria grea și să apelezi la acizi exfolianți care pot aduce la suprafață luminozitatea tenului și o culoare uniformă. Acum este momentul ideal pentru a trata petele hiperpigmentare dobândite pe timpul verii. Fie că alegi un acid glicolic, mandelic sau lactic pentru uz personal sau mergi la un cabinet pentru a face un tratament mai puternic, peelingurile chimice oferă rezultate vizibile într-un timp destul de scurt. Sigur că există și o serie de creme care ajută însă efectul se vede abia după câteva luni de folosire.

Ceramide

Tenul odată exfoliat are nevoie de un plus de hidratare, calmare și regenerare.Acidul hialuronic, centella asiatica, panthenolul și ceramidele sunt printre cele mai potrivite ingrediente în cazul unui ten deshidratat. Acestea repară bariera de protecție a pielii și îi redau suplețea și fermitatea. Fie că vorbim de un ser sau o cremă cu ceramide, acest ingredient este potrivit pentru toate tipurile de ten, chiar și cel gras contrar credințelor. Un ten hrănit, hidratat și fără iritații se vindecă mai repede și arată mai tânăr.

SPF

În ciuda faptului că soarele nu mai este la fel de puternic, tot trebuie să folosești SPF zilnic, chiar dacă nu cel de 50 ci unul de 30 sau 25. Nu doar că previne petele pigmentare și îmbătrânirea prematură a pielii, poate să prevină și diverse forme de cancer de piele. O cremă cu SPF nu este doar un moft, ci o necesitate când vine vorba de sănătatea pielii. În plus, dacă ți-ai exfoliat tenul sau ți-ai făcut un tratament de regenerare, este foarte important să aplici SPF deoarece poți să te trezești cu agravarea problemei pentru care te-ai dus inițial.

Balsam de buze

Frigul și vântul nu sunt prietenii buzelor moi și hidratate. Astfel este imperios necesar să folosești un balsam de buze dens care le va proteja. Seara poți aplica un ser cu acid hialuronic pe buzele ușor umede, iar apoi să folosești o vaselină pentru a sigila tratamentul peste noapte. Încearcă asta câteva seri la rând și vei vedea rezultatele. Sigur că poți opta și pentru măștile de la Laneige însă sunt mai scumpe și fac cam același lucru.

Umidificator

Nu este un produs pe care poți să îl folosești direct însă dacă umiditatea din locuință este foarte scăzută și tenul va avea de suferit. Optează pentru un umidificator care să mențină umiditatea la cote normale iar tenul tău o să îți mulțumească pentru decizia luată.

Umidificator

Pret: 125 lei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *